Ce este cosmeceutica?

Cosmeceutica -  este un  termen care derivă din cuvintele "cosmetică" şi "farmaceutică" pentru a indica faptul că produsele cosmetice au nu numai un efect estetic, adică o acţiune tipică produselor cosmetice tradiţionale, dar şi un efect  farmacologic. Cosmeceutica este o ramură a cosmeticii  care abordează pielea în ansamblu, îmbinând acţiunea substanţelor cu efect terapeutic folosite de medicina alopată cu principiile cosmeticii clasice. Deci nu este o simpla cosmetică, ci una terapeutică.

Cosmeceutica a luat naştere ca soluţie concretă la cererea tot mai mare a pieţei care solicită produse cosmetice tot mai eficiente, bogate în principii active care să ofere rezultate vizibile într-un timp cât mai rapid şi să nu aibă efecte secundare.Ideea cosmeceuticii a fost dezvoltată la sfârşitul anilor 90 de un grup de medici americani care erau în căutarea de noi produse cosmetice al căror efect să acţioneze dincolo de latura estetică. Rezultatul a constat într-o serie de noi produse cosmetice  cu formule deosebit de exigente, conţinând principii active superconcentrate, pure, în combinaţii specifice.

Cosmeceutica reprezintă în sinteză un sector în care se întâlnesc  produsele cosmetice tradiţionale cu produsele farmacologice dar cu o acţiune mai blândă. Cosmeceutica reprezintă o evoluţie substanţială, în special pentru tratamentul pielii a cărei condiţie se află la limita dintre normal şi patologic.

Deşi nu sunt considerate medicamente, în anumite situaţii produsele cosmeceutice pot trata anumite afecţiuni ale pielii (deci au efect mult mai puternic decât al cosmeticelor tradiţionale), fără însă a crea efecte adverse specifice medicamentelor.Unul din avantajele cosmeceuticii este folosirea de ingrediente active exclusiv funcţionale scopului pentru care sunt utilizate, precum şi folosirea de  substanţe cu un grad mare de solubilitate. Un alt avantaj îl constituie faptul că rareori se folosesc coloranţi, agenţi de îngroşare, arome artificiale sau alte componente care, de altfel, se folosesc la scara largă în fabricarea produselor cosmetice tradiţionale.

Între principiile active folosite în cosmeceutică amintim:

  • alfa-hidroxiacizi. Cel mai important fiind acidul glicolic,  care a dat naştere peelingului chimic, unul dintre instrumentele cele mai importante ale medicinii estetice  capabil să stimuleze regenerarea celulară prin eliminarea straturilor superficiale ale pielii şi inducerea  neo-sintezei de colagen în stratul dermic.
  • antioxidanţii, printre care vitamina C în concentraţii mari şi cu un grad ridicat de puritate. Este bine de ştiut că vitamina C oxidează foarte repede. În cosmeceutică această vitamină este protejată de o peliculă care se dezintegrează la contactul cu pielea, eliberând  principiul activ intact.  De asemenea foarte folosit este şi retinolul (vitamina A) care stimulează turnover-ul celular, reduce ridurile, ameliorează eczemele, petele, îmbunătăţeste coloritul şi luminozitatea pielii.

   micropeptidele a căror acțiune moleculară servește ca stimul pentru sinteza biologică de substanțe care tonifiază pielea.

Cum se pot distinge produsele cosmeceutice de produsele  cosmetice tradiţionale?

În primul rând plecând de la raportul dozaj versus maximum de eficienţă. De exemplu:vitaminele C şi E au concentraţii semnificativ mai mari faţă de cele prevăzute în cosmeticele clasice: de la 10 la 15% faţă de 5% (sau chiar mai puţin) pentru vitamina C şi 1% pentru vitamina E. În  compoziţia cosmeceuticelor şi retinolul este dozat într-un procent de peste 3%. Pe de altă parte, cosmeceuticele se disting prin originalitatea formulelor chimice, a combinaţiilor dintre principiile active compensate de rezultate optime.

Faţă de cosmetica tradiţională, cosmeceutica  utilizează principii active demonstrate ştiinţific, testate in vitro şi destinate prevenirii şi vindecării terapeutice a unor probleme ale pielii, precum îmbătrânirea, acneea, hipercheratozele, ridurile  etc. Aceste produse, în pas cu cele mai recente descoperiri ştiinţifice, sunt actualizate în conformitate cu cele mai recente studii ştiinţifice din domeniul dermatologic şi cosmetic.Textura, mirosul şi ambalajul produselor cosmeceutice sunt mai puţin glamour faţă de produsele cosmetice tradiţionale, cu alte cuvinte, vom plăti mai mult pentru conţinut şi mai puţin pentru ambalaj.

 În cosmeceutică unica prioritate este produsul şi eficienţa formulei sale.

Cosmeceutica vine în întâmpinarea nevoilor specifice fiecăruia, oferă soluţii anti-îmbătrânire tuturor persoanelor care nu doresc să se îndrepte spre tehnici antiaging invazive. Cu apariţia cosmeceuticii, cosmetica a  intrat într-o nouă dimensiune, devenind ea însăşi o adevărată ştiinţă care an de an aduce contribuţii substanţiale în prevenirea şi tratarea patologiilor cutanate în plin respect faţă de fiziologia pielii.